marți, 15 octombrie 2013

Pagini din urma - O zi cu David


Joi, 22 septembrie 2009 (e ceva timp de-atunci!)

La 4:40 azi-noapte s-a trezit să mănânce. La el dormea Iuli așa că l-am adus la noi, și a mai dormit aici, cu greu, dar a dormit.
6:30 - 6:40 mârâie. Îi dau să pape. Nu prea vrea. Nu îi e foame. 
La 7 fără 10 deschide ochișorii. E binedispus. Schimbăm pampersul. 
7:30 - deja e obosit, cască. Îi dau Vigantol, 2 picături în linguriță, calciu o linguriță, la Debridat o dau în bară, nu îi place din căpăcel, data viitoare folosesc tot lingurița.
Încerc să-l adorm. Începe să facă gălăgie. Nu vrea.
8:00 I l-am dat lui Iuli. Se joacă amândoi. Fac patul și încep să scriu despre o zi cu el, mi-a venit ideea asta. M-am și schimbat.
8:15 Mă joc cu el, râde, apoi plânge, nu mai vrea. Îl țin în brațe, cu fața spre carte și îi citesc din Pilde. Cea cu bobul de muștar am citit-o, la a doua nu mai vrea. Ieșim afară, ne uităm la flori. Apare bunicul Fane, pleacă (era în trecere).
8:45 - mănâncă. Acum îi e foame.
9:00 - a adormit. 
Il las dormind, trimit pozele cu chiuloasa + contractul refăcut pentru Sofia. Mănânc un castronel din salata pe care am făcut-o ieri.
9:35 - vin sa văd ce face. Stă liniștit, cu ochii mari deschiși. Cred ca abia s-a trezit că altfel nu-l ținea mult și începea să plângă.
9:40 - face caca.
Îmi amintesc că nu am scos rufele pe sârmă.
Cască. Îl schimb.
Îl pupăcesc.
Vorbim. Îi spun că-l iubesc.
Ne jucăm. Îi tai unghiuțele.
10:15 - gata, are țignal. A venit Mihai să-l ajut cu o scrisoare de intenție. David a stat cu mama soacră. A făcut vocalize.
11:20 - a mâncat puțin. 
11:30 - a adormit.
12:10 - s-a trezit.
Ne plimbăm prin salon.
13:00 Iar ne străduim să doarmă. Cum îl las jos începe scandalul. În brate stă cu ochii închiși, zici că doarme.
13:15 - cu puțin lapte a adormit. Și eu lângă el. Mârâie și tresare, ca sa se trezească, din când în când. Îl iau și mai tare în brațe și tace.
15:00 - ne-am trezit.
15:05 Mănâncă puțin.
15:15 Plec la Plopeni după cric. Îl las cu mama soacră.
16:00 - am venit acasă. L-am pus în marsupiu și am plecat la plimbare la grădină. 
16:50 Acasă iar, ne jucăm, stă foarte puțin în căruț.
17:30 Mănâncă și ațipește puțin.
18:00 Plecăm după pâine cu caruțul. La întoarcere face scandal, nu mai vrea să stea acolo. Ne jucăm.
19:00 Ne pregătim de băiță. Facem băița, dăm cu Boots Baby, crema lui super, cu care-mi dau și eu uneori, pregătim cerealele și păpăm.
19:30 Îl las cu mama soacră, să îi dea cerealele să le pape, abia a început. Mă duc să-l iau pe Iuli de la Baicoi.
20:00 Băiatul nostru e prin salon, din brațe în brațe: Madi, Mihai, etc. Îl iau, îl schimb de nani ( îl schimbasem, dar buni i-a dat altceva) și îi dau lăptic de la mine.
20:30 adoarme. Noapte bună, pui mic și drag!
20:45 (a adormit după mai multe runde zdravene de râs cu tăticul lui.)

(David la 3 luni și 3 săptămâni)

duminică, 11 august 2013

to dream or not to dream

Inchid ochii si ma aflu intr-o lume alcatuita din sunete, mii de sunete, intre care se disting glasuri de pasari si zgomotul luminii, apoi apar culorile si in final reusesc sa vad copacii care strajuiau strada copilariei mele. Ii vad ireali, salcii sigur nu sunt, parca nici salcami, cred ca sunt niste plute maiestuase.
Si lumina - ziua, are un sunet de neconfundat, asa cum noaptea - intunericul noptii - il are pe-al ei, dar sunetele astea se simt doar in aerul liber, neincorsetat de formele vreunei cladiri.
Pe langa asta retraiesc sentimentul visului... al visarii... Copilaria e perioada cand visezi sa fii ceva sau cineva, intotdeauna mult mai tarziu in timp. Peste ani, peste multi ani, si crezi cu toata inima ta ca asa va fi. Te increzi in tine, intr-un vis, sau in Dumnezeu... cert e ca traiesti cu o doza de siguranta, pasesti sigur, orice-ar fi.
Deschid ochii si ma izbeste un alt timp, timpul prezent, cu forme, culori, si sunete mai putin intense decat cele din amintire, parca doar conturate cu creionul unui artist incepator care nu stie sa redea zambete.

marți, 29 ianuarie 2013

Despre un copac taiat iarna.

In aceasta dimineata am citit vreo 2 intamplari, una mi-a ramas in minte si mi-am amintit de ea mai tarziu, cand alergam pe traseul de azi (spre Administratia Financiara si inapoi).
Un om a taiat un copac iarna, iar in primavara ce a ramas din trunchiul acelui copac a dat lastari. I-a parut apoi asa de rau, dar cu acest prilej a invatat pe fiul sau urmatoarea lectie: sa nu tai niciodata un copac iarna. Sa nu iei niciodata o decizie foarte importanta intr-un moment de foarte mare descurajare. S-ar putea mai apoi sa regreti.
Si m-am gandit la aceasta intamplare si mi-am spus: descurajarea si mania te fac mai apoi sa ai regrete ( daca le mai poti avea) sau sa fi chiar nefericit. 
Ce bine este sa ai rabdare!