Ma apropii cu pasi repezi spre un nou an din viata mea, hai sa o spun acum, al 30-lea an. Sau, stiu eu, timpul asta a ajuns si la mine... Nu simt nimic de genul "I'm getting old!" Si nici de genul " I'm so young!" De fapt mi se intampla chiar un lucru special, ma simt foarte iubita, e un lucru deosebit!
Dar imi amintesc de anii din urma, din copilărie, din adolescenta apoi... Din copilăria aceea mai târzie, unde s-a pierdut, cum de raman toate undeva in spate si nu le mai poti atinge nicicand, doar sa le revezi ca in vis, doar in amintirile ingramadite in mintea ta ca intr-un pod vechi, dar uneori sa le simti mirosul de parca ar fi langa tine, o prezenta incontestabila! Ce minunat suntem creati, cu posibilitatea asta de a păstra in inima si in inima noastra lucruri de care poate nu am vrea sa ne despărțim niciodata, imagini, mirosuri, stări de bine, etc, etc. Si ce uimitor este cum putem sa uitam tot ce a fost neplăcut, urat, rau, cum timpul pe care prin har il mai putem trai aduce in anumite cazuri vindecare, uitare, iertare, împăcare...
Dincolo de nor este un soare si mai dulce, si mai strălucitor, nu norul este cel vesnic, ci soarele, asa spune un cântec.
Copiii cresc! De curand băiatul meu cel mare a împlinit 5 ani si parca ieri l-am vazut pentru prima data si parca tot ieri am aflat ca-l voi avea si l-am iubit.
...Si zilele acelea ale copilăriei mele, cele doua papusi - singurele pe care mi le-am dorit vreodata asa mult, pentru mine si sora mea, ori cel putin singurele de care imi amintesc cu atâta drag, jocurile din fata blocului, cu copiii, si mai apoi lungile zile de vara de la tara, cand citeam o mulțime de carti, bune sau rele, uitând si sa mananc, imi amintesc de toate astea. Imi amintesc de momentele in care una din matusile mele, foarte draga mie, imi citea "Luceafărul" seara de seara, sau de cum imi recita ea prima strofa din poezia "Cântec" a lui George Cosbuc, aceea cu "A venit un lup din crang..." Atat de vie imi era imaginea lupului stand la poarta dinspre deal a gospodăriei bunicii mele, atat de real il vedeam, desigur ca pe un lup din povesti, stand pe doua picioare si cu o traista in spate, asa mult am iubit momentele astea, si cu o asa intensitate le-am trăit! Nu le-am uitat nici dupa poate mai bine de 20 de ani, si acum vreo doi ani am recitat poezia asta si primului meu baiat, de atâtea ori si cu atâta entuziasm, ca a invatat-o si el!
Apoi mai sunt inca atatea momente frumoase petrecute in vacantele de la bunici! O viata fara griji, si ma uit la baietii mei, unul de 5 ani si celalalt de aproape 2 ani si jumatate, cărora încercam sa le oferim tot ceea ce e necesar pentru a le împlini nevoile ( mai ales cele sufletesti), si nu neaparat tot ce-si doresc, desi de multe ori primesc doar pentru ca isi doresc si pentru ca nu e un lucru rau ce isi doresc. Cat de frumoasa e perioada asta a vieții lor, chiar asa cu micile lor temeri si uneori marile lor doruri (cel de tati, de exemplu, care lipseste uneori mai mult de acasa)...
Apoi, copiii cresc, eu am crescut, imi doream sa cresc pentru ca ma gandeam ca voi trai cele mai mari grozăvii, adulti devenim mai devreme sau mai tarziu, eu zic ca destul de repede, dar copiii cu adevarat nu mai putem fi din nou.
... Si a urmat adolescenta, cu zbuciumul ei sufletesc, eu eram îndrăgostită tot de carti, dar acum de carti bune, si de scris. Apoi au aparut si alte lucruri de care sa fiu preocupata, alte persoane care sa ma faca sa rad si sa plâng, fiecare are acum drumul lui, unii mi-au fost foarte buni prieteni de care imi aduc aminte cu drag. Imi amintesc de doua prietene care mi-au fost foarte apropiate, una este acum in Bucuresti, alta in Târgoviste, tinem legatura foarte rar, dar ma bucur ca au si ele o viata frumoasa; si imi amintesc de un prieten foarte drag mie atunci..
Ascultam acum la radio despre un experiment teatral in care, in timpul piesei, publicul alege ce actori sa joace un anumit rol, parca vezi figuri ce vin si pleaca, ca in viata asta a noastra, prietenii de langa tine, cei mai apropiați, se schimba, de parca ar fi alți actori.
Am crescut, pentru ca asa fac copiii, cresc, iar apoi din adolescentii care au ajuns incep iar sa crească, sa urce spre maturitate. Eu atunci, in acel moment al cresterii, am avut o experiența deosebita in plan spiritual. L-am cunoscut pe Dumnezeu ca nicicand pana atunci, L-am cunoscut si mi-a devenit foarte bun prieten, sper ca cel mai bun prieten! Se asteapta uneori si se crede eronat ca imediat ce ai iesit din apa botezului trebuie sa fii alt om. Momentul acela este insa atat de covarsitor de important tocmai pentru ca de atunci incolo incepe un drum greu dar atat de frumos al omului cel nou schimbat prin El. Zi de zi luptandu-te cu ceea ce este firesc pentru ceea ce este de dorit. Zi de zi invatand noi lucruri, descoperind tot mai mult caracterul Celui care ne-a iubit intai.
Am o viata binecuvantata de Dumnezeu. Un sot care ma iubeste si pe care il iubesc, doi baieti cum nici nu-mi puteam inchipui. Traim momente atat de frumoase, deosebite, de neuitat impreuna. Nu voi minti ca nu au fost si clipe grele, unele foarte grele, poate uneori mi-am simtit sufletul strain, gol, dar Dumnezeu umple toate golurile, El reface totul, si in casa in care este El vor fi mai multe zambete decat lacrimi, mai multa pace decat neliniste.
