O seară cândva, o naștere, un moment care a schimbat lumea

În vremea când împăratul roman Cezar August stăpânea și peste poporul Israel, acest Cezar August a dat un decret prin care toată lumea trebuia să meargă în orașul în care s-a născut pentru a se înscrie la recensământ. Cu siguranță că dorea să mărească taxele. Pe străzile Nazaretului oamenii erau îngrijorați și numai despre asta vorbeau, o rumoare generală se auzea peste tot. Evreii trebuiau să se supună înaintea poruncii romane.

În orașul Nazaret locuiau și Iosif cu Maria care, ca și alții, trebuiau să pornească degrabă în călătorie. Ne vom opri asupra celor doi: Iosif, un om cu temere de Dumnezeu, de meserie tâmplar, un om foarte priceput în lucrul său; Maria, o tânără deosebită, care dorea din inimă să-L slujească pe Dumnezeu și căreia Dumnezeu îi promisese un dar deosebit și miraculos. Iată întîmplarea: cu ceva timp în urmă, Dumnezeu îl trimisese pe îngerul Gabriel pe pământ pentru a se întălni cu Maria și a-i încredința o sarcină deosebit de importantă și onorabilă.

-         Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har! Îi spusese îngerul. Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!

Mariei trebuie că-i fusese teamă și că se îngrijorase, dar îngerul i-a dat atunci cea mai uimitoare veste.

-         Nu te teme, Maria, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt, și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie  al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.

Oare înțelesese Maria atunci despre ce era vorba, și oare înțelegea acum, când se apropia timpul să nască? Promisiunea ce-i fusese transmisă era neobișnuită, din pricina faptului că Maria nu era căsăorită, ci numai logodită cu Iosif. Dar îngerul îi explicase că acel copil ce urma să se nască din ea avea să fie manifestarea puterii Duhului Sfânt, că Acel Copil va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

Doar câteva cuvinte fuseseră răspunsul supus al Mariei

-         Iată, roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale!

I se făcuse o mare onoare, iar Maria se gândea deseori la aceasta. Fiul ei urma să fie Cel vestit si promis de-a lungul timpului, încă din grădina Edenului.

Odată cu decretul dat, Iosif și Maria trebuiau să meargă la Betleem, locul de naștere al regelui David, pentru că ei proveneau din seminția lui David. Maria era în ultimele zile ale sarcinii, iar Iosif era îngrijorat, căci aveau de făcut o călătorie lungă și obositoare pentru Maria.

În vremurile acelea, mijloacele de transport erau animalele. Nu era ușor să mergi călare pe un măgăruș, atâta drum, fără odihnă. Dar, cu încredere în Dumnezeu, au pornit la drum.

Cât a durat călătoria, nu știm. Dar îngerii au mers alături de ei și i-au vegheat. În cele din urmă au văzut în depărtare Betleemul. Era deja noapte când au ajuns acolo. Au început să caute un loc de cazare prin oraș. Au căutat și au căutat, însă degeaba. Ne putem imagina de ce: Nu mai sunt locuri libere! Peste tot același răspuns. Orașul era plin de oameni veniiți pentru înscriere și toate locurile erau ocupate. Cu toate insistențele lui Iosif, arătând spre Maria, răspunsul era același: Nu mai sunt locuri libere! Apoi, cineva își aminti și le arătă un staul, singurul loc liber.

Fiul Acesta, pe care îngerul Îl descrisese ca fiind Minunat, Fiul Celui Preaînalt, avea să se nască în sărăcie, într-un loc atât de umil: într-un grajd, alături de animale. Ce lucru ciudat și cât de neînțeles!... Însă Dumnezeu și îngerii Săi erau aproape.

Așa se face că Maria și-a născut Copilul într-un staul. L-a înfășurat în hainele pe care le adusese cu ea și L-a culcat într-o iesle plină cu fân curat.

Nu departe de acel staul, in afara orașului Betleem, pe o câmpie acoperită cu iarbă verde, mai mulți păstori își petreceau noaptea alături de oile lor. Un înger învăluit în lumină apăru în liniștea nopții, luminând întunericul și spunându-le:

-         Nu vă temeți, căci vă aduc o veste bună, care va fi o bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul! Iată semnul după care Îl veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.

Apoi, acelui înger i se alăturară alții, atât de mulți, mii de îngeri pe care nu-i puteai număra, și se auzi cea mai frumoasă muzică, de nedescris în cuvinte omenești. Cântecul spunea așa:

-         Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!

Cântecul îngerilor răsună iar și iar în noaptea aceea luminată de binecuvâtare, învăluind blând și frumos pământul și cerul.

După ce îngerii au dispărut, păstorii s-au grăbit să ajungă in Betleem. Acolo, la staul, îl găsiră pe prunc exact așa cum le spusese îngerul.

Au fost primii oameni care au venit inaintea lui Isus cu reverență, povestindu-le lui Iosif și Mariei întâmplarea minunată care îi adusese tot într-un suflet acolo.

Apoi, pe drumul de întoarcere, păstorii le-au povestit și altora ce li s-a întâmplat. Unii credeau, alții nu credeau. Unii au mers să I se închine Pruncului, alții nu. Iar Maria păstra în inima ei aceste lucruri și se gândea la cele întâmplate.

Din momentul nașterii Domnului Isus, deasupra Betleemului rămăsese o stea  neobișnuit de strălucitoare, ce se putea zări de foarte departe, chiar și dintr-o țară de undeva din Răsărit. Acolo locuiau câțiva bărbași foarte inteligenți, cunoscuți sub numele de magi. Printre îndatoririle lor erau și acelea de a observa și de a studia cerul și stelele. Ei studiau în special profețiile lui Daniel, Moise și Isaia.

Studiind cerul, au observat că apăruse o stea cu totul deosebită și au făcut legătura între ea și steaua care, potrivit profeției, avea să anunțe nașterea lui Isus. S-au hotărât fără întârziere să călătorească pentru a vedea cu ochii lor despre ce era vorba. Și-au pregătit cămilele, le-au încărcat cu proviziile necesare și cu daruri scumpe pentru copilul pe care se aștepau să-l găsească.

Nu știm cât a durat călătoria lor pe urmele stelei respective. Știm însă că, atunci când au ajuns la Ierusalim, au fost uimiți că toți cei pe care îi întrebau despre Prunc nu știau ce să le răspundă.

(Regele Irod auzind că acești călători necunoscuți și foarte bogați căutau un Rege despre care vorbeau profețiile evreilor, a cerut lămuriri preoților și învățătorilor Legii. Astfel a aflat că Mesia trebuia să se nască în Betleem. A spus și magilor acest lucru, rugându-i ca după ce îl vor găsi pe Prunc să-i dea și lui de veste pentru a merge și a I se închina și el. Dar Irod avea de fapt un singur gândȘ să scape de acest Copil numit Rege, iar Dumnezeu a avut grijă ca magii să nu se întoarcă pe același drum, pentru ca Irod să nu-l afle pe Prunc)

Magii se îndreptară spre Betleem și steaua se opri. Locul în care erau Iosif, Maria și Pruncul nu a fost apoi greu de găsit. Imediat ce au văzut copilul, magii au îngenuncheat și i s-au închinat.

Vă puteți imagina surpriza și recunoștința de pe chipul Mariei, când străinii aceia, îmbrăcați în veșminte scumpe, au început să deschidă diferitele pachete care conțineau daruri pentru Fiul ei. Darurile respective – aur, smirnă și tămâie – erau adevărate comori care, în timpurile acelea, le erau oferite doar Regilor

Din ziua aceea, nimeni nu a mai auzit nimic despre magii din Râsârit.

Domnul Isus s-a născut în cel mai umil loc, dar a primit ca daruri bucuria fără margini a unor simpli păstori care încă îl mai așteptau pe Mesia, și aurul, smirna și tămâia , comori demne de un Rege, aduse de magii care au văzut cu ochii lor împlinirea promisiunii lui Dumnezeu pentru fiecare om.