Aproape de Moarte = Inca in Viata

Dacă medităm puțin la viața noastră vom vedea cât de fragilă este și cât de mult stă în afara puterilor noastre de a ne asigura următoarea zi. Pentru că fiecare zi este un dar. Poate că știm asta, poate însă că uneori prețuim fiecare zi în timp ce alteori suntem pe grabă în fiecare zi. Se întâmplă...
Uneori doar un drum ne poate separa de o mare tragedie... Luni seara am plecat de acasă spunându-le copiilor mei doar: fiți cuminți, mă întorc repede. Nici nu i-am pupat, nici nu le-am spus că îi iubesc. Soțul meu nu era în țară.
Apoi a avut loc accidentul. Am văzut prea târziu semaforul, eram cu gândul în altă parte, mi se întâmplă să fiu neatentă, dar niciodată atât de rău... Culoarea era roșie dar nu mai aveam ce să fac, eram deja intrată în intersecție, am apucat doar să văd mașina venind spre mine, m-a lovit din plin în dreapta și de când am auzit bușitura, parcă totul a mers cu încetinitorul. Nu mai era decât un sunet ciudat, cred că de la airbag-uri și de la geamurile care se sfărâmau. M-am răsturnat, mașina s-a oprit cu roțile în sus, și am rămas suspendată, prinsă cu centura. Cred că nici nu mai gândeam nimic, era tăcere.
M-a întrebat cineva de afară dacă sunt bine și abia atunci am revenit la realitate. M-a întrebat dacă mai e cineva cu mine în mașină. Am ieșit din mașină prin geamul spart, nici nu mi-am dat seama că nu ies pe ușă, apoi am realizat.
Bietul om, cel care mă lovise, avea fața mașinii distrusă, dar slavă Domnului era bine.
Îmi rămăsese în minte întrebarea: sunteți singură? Ce bine, Doamne, că ambii mei copii sunt acasă, în siguranță!, îmi spuneam.
Am văzut mâna lui Dumnezeu, clar. Se puteau întâmpla atâtea lucruri mult mai rele! Mașina se oprise într-un dâmb de zăpadă, chiar până în trotuar și până în magazinul de lângă. Ce bine că nu lovise pe nimeni, poate cineva neatent...Ce bine că nu intrase într-o altă mașină, căci intrasem pe sensul celălalt de mers! Și ce bine că mai sunt încă în viață! Asta am realizat însă mai apoi...

Mă gândesc acum de câte ori m-a ferit Dumnezeu! Toate micile mele neatenții la care El a fost mereu atent! Și apoi, ce ciudat e când ști că nu mai poți face tu nimic... și nu mai lupți, căci cu ce să lupți, cu moartea? Te lași în mâna Lui. Atunci se întâmplă minunea. De fapt, cred, Dumnezeu mi-a mai dat har. De sâmbătă încoace, de când am văzut marea pasiune a lui Traian Aldea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, m-am gândit mult la relația mea cu El. Simțeam că nu spun mereu tot ceea ce știu, pentru că uneori mi se părea mie că altora le-ar părea ceva utopic.

Am ajuns acasă după multe ore, mi-am luat băiatul cel mare în brațe și i-am spus că îl iubesc. L-am strâns tare tare. Apoi l-am luat și pe cel mic, adormise, dar tot l-am ținut lângă mine și i-am spus șoptit ceva... Mai apoi, când l-am băgat la culcare și pe cel mare i-am spus: știi, în seara asta mami putea să moară, am făcut un accident cu mașina. Adică nu mă mai întorceam acasă și nu ne mai vedeam deloc, niciodată. Iar el, senin, după o clipă de tăcere: ne vedeam când venea Domnul Isus. M-a emoționat foarte tare. Ai dreptate, da,  ne-am fi revăzut în Cer, i-am spus apoi. (mereu când murea cineva îi spuneam că vom revedea acea persoană când va reveni Domnul Isus, sunt mândră că mi-a spus și el asta).

În noaptea aceea nu prea am dormit, aveam în urechi sunetul ăla pe care l-am auzit când mașina se răsturna, și eram foarte tristă că puteam să-mi las copiii fără mamă... și pe soțul meu fără soție și prietenă...Mi-a făcut bine că am vorbit apoi cu el la telefon, îi spusesem prin mesaje ce se întâmplase, și mă sunase după accident, dar vorbisem putin, de necaz nu puteam spune mai nimic.

Mă bucur că sunt tot printre voi, că pot să-mi îmbrățișez copiii și soțul, persoanele pe care le iubesc cel mai mult, că pot să râd, să plâng și să vorbesc despre Cel în care cred și care m-a salvat.
Mă bucur că sunt încă în viață, deși am fost aproape de moarte.

Un sfârșit al Lumii sau un sfârșit al Pământului?

Sfârșitul lumii, vine Apocalipsa!... Când eram mai mică, în școala generală, discutam cu colegele mele despre învierea morților, și nu mai puteam de groază când mă gândeam că îmi va bate la ușă un om mort. Asta era imaginea de atunci.
Acum știu mai multe, și două lucruri din ce discutam noi copiii atunci sunt adevărate: că în vremea din urmă timpul va trece mai repede, și că nimeni nu știe timpul sfârșitului, numai Dumnezeu.
Este același timp, dar atât de multe lucruri ni-l ocupă acum! Muncim, muncim, alergăm, trudim, pentru a ne fi mai bine, când de fapt binele nu înseamnă doar bunăstare ci și odihnă pentru suflet. Se mai oprește cineva o zi din săptămână pentru odihna sufletului său? Și nu mai avem timp nici pentru noi, nici pentru copiii noștri...
Și legat de sfârșitul acesta al lumii, sau Apocalipsa...
Da, va fi un sfârșit al pământului acestuia, va fi un sfârșit al suferinței, bolii și morții. Biblia ne spune ca nimeni nu știe timpul în care se vor sfârși toate. Domnul Isus le-a vorbit de semne ucenicilor, și le vedem astăzi printre noi, dar acestea nu sunt pentru a calcula noi date, ci pentru a ne încuraja să rămânem credincioși lui Isus.
Oamenii au nevoie să vadă pentru a nu se pierde pe drum...

Dumnezeu se poate baza pe tine?

Este o saptamana speciala. Am vazut de dimineata prima ninsoare. Seara de seara ne umplem sufletele de mesajul lui Dumnezeu.
Aseara am vazut parca istoria derulandu-se in fata ochilor mei. Niciodata nu ma gandisem la Iosua ca la un om atat de important, un om de baza pentru Dumnezeu. Doua idei mi-au ramas puternic intiparite:
Prima, ca Dumnezeu s-a bazat pe Iosua pentru ca Iosua s-a bazat pe Dumnezeu. Si acum vom privi putin in istoria acelor vremuri. Poporul Israel pornise din Egipt condusi de Moise si au mers, din cauza neascultarii lor in principal, vreme de 40 de ani prin desert, pana la hotarele Tarii Fagaduintei. In tot acest timp, Iosua avusese multe experiente cu Dumnezeu. El fusese la muntele Sinai cand acesta fusese acoperit de norul si de slava prezentei lui Dumnezeu - Ii vazuse maretia; il vazuse pe Moise coborand cu tablele de piatra pe care era Legea scrisa de insusi Dumnezeu; luptase impotriva amalecitilor si castigase batalia in timpul careia mainile lui Moise statusera tot timpul ridicate pana la momentul biruintei; el, Iosua, fusese impreuna cu alti 11 barbati in Canaan, dar numai el si Caleb, 2 din 12, au crezut ca Dumnezeu le poate da tara aceea nu pentru ca ar fi fost mai puternici ei decat fiii lui Anac, ci doar pentru ca Dumnezeu asa spusese.
Da, Iosua avea multe calitati pe care eu, uitandu-ma la mine, imi spun ca nu le am, multi nu le avem, dar el nu a reusit nimic datorita calitatilor lui, ci prin credinta lui, prin faptul ca s-a bizuit pe Dumnezeu. Asta este adevarul:in orice, trebuie sa ne bazam pe Dumnezeu. "Daca nu mergi tu insuti cu noi, nu ne lasa sa plecam de aici" Exod 33,15.
Tot ceea ce i-a spus Dumnezeu nu a fost despre cum sa planuiasca batalii pentru a le castiga, ci simplu, i-a spus sa lucreze dupa legea pe care i-a dat-o prin Moise, sa nu se abata de la ea, sa caute sa faca ce este scris in cartea aceea a legii. Asta avea sa-i dea intelepciune. Cautam de multe ori intelepciunea acolo unde nu o putem gasi. Dupa ce Iosua a trait toate acestea zi de zi formandu-si experienta si cunoscandu-l pe Dumnezeu, apoi Dumnezeu a inceput sa-i spuna ce sa faca mai departe.
A doua idee de care spuneam, este felul in care si-a incheiat Iosua viata: "Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului". El deja traise experienta apropierii si bazarii pe Dumnezeu, si inca o data isi sustine alegerea.

Intelepciunea noastra este limitata dar strangand Cuvantul lui Dumnezeu in inima vom sti sa alegem corect atunci cand va trebui.
Dumnezeu s-a bazat pe Iosua pentru ca Iosua s-a bazat pe Dumnezeu.
Si ma intreb in continuare: Dumnezeu se poate baza pe mine?


(ce m-a inspirat: material de Galina Stele, Exod 32,17, Exod 17,8-16.)