Mă trezesc, în mijlocul întâmplărilor de azi, că îmi vine în minte acel pasaj frumos din Iona, de Marin Sorescu. Unul dintre cele mai frumoase pasaje pe care eu le-am citit vreodată, acela cu banca din mijlocul mării...
"Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viața lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului."
Gândurile îmi merg în fel și fel de direcții, pornind și întorcându-se la banca
de lemn… Să mai stau, din când în când, cu capul în mâini, în mijlocul
sufletului, să mai
am puțin timp din iureșul acesta al vieții pentru mine, doar o clipă să mă
gândesc... de ce, de ce, de ce... să-mi pun
întrebări despre rele și bune…despre familie, pe care o prețuiesc, despre
prieteni, de care mă simt legată, despre Dumnezeu…fără de care nimic din toate
acestea nu ar fi.
"Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viața lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului."
(Dacă nu ai citit piesa de teatru Iona, de Marin Sorescu, ar trebui să o faci!)
Iar
acum, pentru tine, oricare ești tu…
- * Împinge din spate valul, dă-i un pic din ideile tale, dar oare cine mai
ascultă? În ce secol trăim, unde fugim de prieteni și de familie crezând că
doar noi gândim corect? Mai există prieteni și familie, sau e doar o mare
întinsă, și e furtună, și suntem fiecare dintre noi singuri?
- * Așează-te și respiră puțin, e un loc aici, în
mijlocul mării, o bancă de lemn, e ceva altfel decât tot ce vezi cu ochii,
vezi-ți limitele și așează-te, nu crede necrezutul… nu asculta nespusul, fă
liniște ca să auzi ce e drept și bun și vrednic de crezare…
- * Stai cu capul în mâini aici, în mijlocul
sufletului, lasă-ți mintea să se liniștească, inima să nu mai facă zgomot…
gândește-te puțin că asta este viața, a ta, ca și a altuia, linii care urcă și
care coboară, întâmplări care vin și trec, moment intense, clipe pe care le
vrei, altele de care ai vrea să fugi, dar acesta ești tu, și aceasta este
povestea ta…
- * Cât stai aici, așa, cu capul în mâini,
gândește-te că ești mai mult decât suma întâmplărilor vieții tale, că poți mai
mult, că sunt oameni care au nevoie de tine, că, pentru cineva – cel puțin
pentru o persoană – ești important și însemni ceva, dar se poate ca influența
ta să fie mai mare decât te aștepți, ca prezența ta să fie mai dorită decât
știi tu, ca acțiunile tale pozitive să ajute mai multe persoane decât crezi.
Dacă ai fost egoist și te-ai gândit doar la tine, dacă ți-a părut rău pentru viața
ta, dacă ai crezut că ai suferit prea mult, să știi, aici, că întotdeauna va fi
cineva - cel puțin cineva- care a suferit și a îndurat mai mult decât tine, dar
nu se plânge, și că întotdeauna va fi doar Cineva care a suferit mai mult decât oricine!
Acum ridică-te și mergi acasă!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu